MORE Green Energy la INTERSOLAR, Munchen: “120 de investitori, 22 de mandate, 2 tranzacții la un târg care a evidențiat interesul investitorilor internaționali pentru sectorul Fotovoltaic din România”

 

More Green Energy, o companie românească de brokeraj și consultanță activă pe piața de Energie Regenerabilă, a participat cu succes și a promovat România la INTERSOLAR, cel mai mare târg de Fotovoltaice din lume, organizat la Munchen, în Germania, pe 13-15 iunie.

Pe parcursul întâlnirilor avute în cele 3 zile de târg, MORE Green Energy a concluzionat 2 negocieri pentru acorduri cu investitori internaționali importanți. Acestea s-au referit la livrarea a 2 proiecte Fotovoltaice „turnkey” aprobate, construite, conectate la rețea și comisionate, de 1 MW și, respectiv, 3 MW.

Ilias Papageorgiadis, CEO MORE Green Energy, a declarat: „Ne așteptam la un rezultat pozitiv de la INTERSOLAR datorită tendinței investitorilor internaționali de a se concentra din ce în ce mai mult pe piețele emergente, și mai ales pe România, din cauza suprasaturării altor piețe mari.  Realitatea de la eveniment, însă, ne-a depășit și cele mai optimiste așteptări. Au existat foarte multe discuții promițătoare care își vor urma cursul firesc în săptămânile următoare dar, din informațiile pe care le pot divulga, pot spune că, pe lângă cele două acorduri încheiate, compania noastră a primit mandate de exclusivitate de la 11 investitori ce caută proiecte Fotovoltaice cu capacități instalate care variază între 2MW și 25MW. În plus, am primit 3 mandate de exclusivitate pentru proiecte Eoliene (de la 5 la 100MW), 5 pentru Hidro (0,5-30MW), 1 pentru Biomasă și 2 pentru Biogaz. Toate acestea sunt semne încurajatoare nu doar pentru compania noastră dar și pentru piața de Energie Regenerabilă românească în general.”

În cele 3 zile de târg, compania românească a acumulat o listă impresionantă de întâlniri cu investitori interesați, mai mult de 120 la număr, din 24 de țări, printre care: Marea Britanie, Franța, Germania, Italia, Danemarca, Suedia, Norvegia și Austria precum și din China, India, Singapore, Rusia și Emiratele Arabe Unite.   

 *MORE Green Energy este o companie înfințată în 2009, ca parte din MORE Group of Companies (compania de consultant numărul 9 din România, conform Ernst&Young). Este activă pe piața de Energie Regenerabilă din România (colaborând și cu companii din Grecia și Ucraina). Compania are o abordare „one stop shop” pentru investitori, oferind:

1.      Proiecte Fotovoltaice, Eoliene, Hidro, de Biomasă și Biogaz. Acestea sunt prezentate după încheierea procesului de pre due diligence realizat în cadrul companiei.

2.      Soluții pentru construcție și suport de teren.

3.      Contracte PPA și GCPA pentru a securiza venitul investitorului.

4.      Diferite servicii aferente.

5.      Proiecte „turnkey” pentru investitorii care doresc să evite riscul de dezvoltare și construcție, în colaborare cu companii internaționale de top

 

MORE Green Energy oferă un portofoliu atent selecționat de:

– Proiecte Fotovoltaice de 300 + MW

– Proiecte Eoliene de 1.000 + MW

– Proiecte de Hidro, de Biomasă și Biogaz de 60 MW

Pentru mai multe informații: www.more-group.euinfo@more-group.eu